Old Gold este un soi vechi de ienupăr, într-adevăr. A fost introdus deja în 1958. Este un exemplu tipic de ienupăr Pfitzer, având ramuri moi ascendente la un unghi de aproximativ 45 ° cu vârfuri îndoite. Ienupărul auriu vechi are cea mai strălucitoare culoare a frunzelor dintre toate soiurile . Frunzele mici solzoase au o culoare galbenă bogată, care devine aurie iarna, cu nuanțe minime de maro. Crește moderat, formând un arbust cu vârf plat, aproximativ 1m înălțime și 2,5m lățime în maturitate deplină (20-30 de ani). Frunzișul său pe niveluri și răspândirea orizontală necesită amestecarea acestuia cu plante cu obiceiuri verticale.

Poate fi tăiat, tăiat și modelat în orice mod, chiar rezistă la tăierea tare în lemn vechi. Ienupărul Pfitzer va crește în aproape orice sol, soare sau umbră parțială sub copaci și, odată stabilit, durează perioade lungi de secetă. Este rezistent la aproximativ -34 ° C  și este potrivit pentru cultivarea în ghivece în aer liber.

arborele / arbustul de foioase, 12-15 ft (3,5-4,5 m); twiggy. Frunzele alternative, simple, lanceolate, asemănătoare scării, de 3 mm lungime (similar frunzelor de ienupăr). Flori foarte mici (parviflora = floare mică), roz deschis, în 4 părți, în ciorchini lungi de 3-4 cm, înfloresc primăvara.
Soare, sol bine drenat; dezvoltă o rădăcină profundă și este tolerant la secetă. Ar trebui tăiată tare după înflorire pentru a păstra aspectul grațios. Poate fi propagat prin lipirea unei tăieturi în pământ la începutul iernii.
Rezistent la zona USDA 4 Născut în sud-estul Europei
Ocazional folosit în bonsai
Există confuzie în etichetarea tamariscurilor în creșe. Este dificil să separi T. parviflora de T. tetranda, ambele sunt înflorite de primăvară.
parviflora: având flori mici
Tamarinii sunt cunoscuți sub numele de Cedri de sare, în special T. chinensis cu flori de vară (fostul T. pentanda, unele includ și T. ramosissima în această specie). Unele specii s-au naturalizat în mare parte din vestul SUA, cele mai mari infestări apar în Texas, Arizona, Utah, New Mexico și Oklahoma. Tamarinii cresc în principal în zonele în care rădăcinile sale pot ajunge la apa subterană, iar planta poate tolera condițiile saline prin exudarea sării din frunzele sale. Acestea reduc diversitatea biologică prin înlocuirea vegetației riverane native (Randall și Marinelle, 1996).